Eudochia Zagorneanu

Eudochia Zagorneanu este o persoană de referinţă în ştiinţă şi învăţământ, contribuind substanţial la amplificarea procesului educaţional universitar, la formarea profesională a specialiştilor, concentrându-se asupra cercetărilor fundamentale în domeniul biologiei celulare, histologiei vegetale, carpologiei, biotehnologiei vegetale i n v i t r o.

Ludmila Perciuleac La Vârsta De Aur

iulie 2011

Activitatea femeilor, azi, este de o amploare greu de estimat. Încerc să-mi ofer onoarea de a expune o felicitare pentru D-na Ludmila Perciuleac – femeie, savant, didact universitar, mamă, soţie, bunicuţă, cu ocazia zilei de naştere – 22 iulie a. 1961.  Am cunoscut-o la etapa susţinerii tezei de doctor în biologie, pe care a realizat-o în Institutul de Genetică al AŞ RM, chiar i-am scris şi o apreciere asupra lucrării. A ales domeniu de  cercetare genetica şi biotehnologia vegetală, studiind particularităţile formării organelor generative de tomate în cultura in vitro. Este o contribuţie deosebită în elucidarea aspectului biologic al problemei, la o etapă incipientă a dezvoltării biotehnologiei in vitro în Republica Moldova.

D-na Ludmila Perciuleac urcă treptele academice până la cercetător ştiinţific superior, după care ne-am pomenit cu un ilustru profesor universitar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Cu succes conduce Catedra de biologie, este membru al Consiliului profesoral al facultăţii Medicina, membru Senatului ULIM, secretar al Senatului ULIM. Predă cursurile universitare – genetica medicală, biologie medicală, biologia celulară cu elemente de farmacogenetică, psihobiologie şi psihogenetică. Completează colectivul catedrei cu profesori experimentaţi. Manifestă o delicateţe deosebită dar şi severitate în conducerea catedrei şi atitudinea cu subalternii şi studenţii. ULIMul, fiind invadat de studenţi străini, în special arabi, necesita profesori dotaţi şi cu mult tact. D-na Ludmila Perciuleac pune începutul cercetărilor biotehnologice la catedră. Profesorii catedrei activ sunt incluşi şi în predarea disciplinelor de bacalaureat, participă la examenele BAC. Încă în anii studenţiei apare o dragoste admirabilă cu Mihai Leşanu (actualmente decan la USM), se căsătoresc şi până în prezent formează un duumverat, documentat cu numeroase lucrări publicate, ce includ Teste la biologie (câteva ediţii), Lecţii la biologie, cu destinaţie – examene BAC, examene de admitere la facultate, sursă bibliografică pentru biologi. De o valoare deosebită este manualul „Genetica umană”, în care sunt incluse date recente ale geneticii moleculare. Te poţi încumeta a scrie un manual numai având o experienţă bogată pedagogică şi cunoştinţe de domeniu.

Fiindu-i bine cunoscute aptitudinele, conducerea AŞ RM o invită ca Director al liceului academic pentru copii dotaţi. Actualmente, D-na dr. Ludmila Perciuleac activează ca profesor universitar şi prodecan pentru studenţii străini La Universitatea de Stat de Medicină ”Nicolae Testemiţanu”. Face ceva deosebit? Parcă nu, o universitate are mulţi profesori şi toţi activează, însă D-na Ludmila Perciuleac a fost peste tot remarcată, promovată şi înalt apreciată. Studenţii o respectă totalmente. Este membru al Societăţii Geneticienilor şi Amelioratorilor din Moldova, al Asociaţiei Cercetătorilor în domeniul culturilor in vitro din România, etc.

Distinsă D-na dr. Ludmila Perciuleac, aveţi un soţ – jos pălăria, doi feciori minunaţi (superdotaţi), o bomboană de nepoţică şi o norică, aveţi un suflet mare, putere de dăruire enormă, elan profesionist inepuizabil, har pedagogic, păstraţi-le. Felicitări cu Jubileul de Aur, sănătate, succese, noi realizări. La mulţi ani!

Doctor habilitat în biologie,

profesor universitar Eudochia Zagorneanu

Un for ştiinţific prestigios

decembrie 2010

În perioada 21-22 octombrie a. 2010, la Chişinău, s-au desfăşurat lucrările Congresului IX Naţional al Geneticienilor şi Amelioratorilor cu participare internaţională. Semnificativ şi de valoare extraordinară pentru Republica Mildova este vectorul cercetărilor care a pus în evidenţă următoarele:

-studii orientate spre extinderea variabilităţii genofondului taxonilor vegetali cultivaţi, a bovinelor, etc.;

-crearea de noi colecţii de viţă de vie, meri, porumb, plante medicinale, tomate, leguminoase, care  reprezintă nu doar importanţă alimentară ci  şi modalitate de  menţinere şi conservare a biodiversităţii – problemă planetară actuală;

-sunt sporadice cercetările genofondului speciilor din Flora spontană.

În sesiunea de postere a fost prezentat referatul “Polimorfismul morfogenetic la hibrizii F5 de tomate”,

autori Zagorneanu Eudochia, Bujoreanu Valeriu, Mărâi Liliana

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova,

Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, AŞM

Plantele din genul Lycopersicon Tourn. reprezintă un spectru larg morfogenetic care, în funcţie de scopul ameliorativ, oferă cele mai diverse posibilităţi selective. Un capitol deosebit îl reprezintă obţinerea hibrizilor prin încrucişarea speciilor spontane cu soiurile de tomate, utilizând virusurile în calitate de inductor al variabilităţii.

2010- anul biodiversităţii – sesiune de referate cu studenţii ecologişti

noembrie 2010

Ocrotirea şi conservarea biodiversităţii

La ULIM, Facultatea Biomedicina şi Ecologie, Catedra Medicina Preventivă şi Ecologie,  în laboratorul de Conservare a biodiversităţii, condus de prof. univ Eudochia Zagorneanu, sunt iniţiate cercetări ce includ crearea unei bănci de germeni (seminţe) în scopuri de determinare a viabilităţii, longevităţii, condiţiilor de conservare, etc. Studenţii-ecologişti, deja timp de 4 ani participă la colectarea seminţelor următoarelor tipuri de taxoni: specii spontane lemnoase şi ierbacee, specii şi soiuri de plante cultivate, specii de plante medicinale. Sunt elaborate indiciile macro- şi microstructurale în baza cărora vor fi efectuate investigaţiile respective. Se realizează o teză de licenţă. Se preconizează o colaborare cu Centrul de biodiversitate din Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor, AŞM, condus de dr. Anatolie Ganea.

PRACTICA DE INIŢIERE 2010, AN. I BOTANICA FARMACEUTICĂ, ECOLOGIE VEGETALĂ

septembrie 2010

La Uneversitatea Liberă Internaţională din Moldova, facultatea Biomedicina, pentru disciplinele Botanica farmaceutică şi Ecologie vegetală, planul de studii prevede practica de iniţiere. Scopul practicii: studierea, în condiţii naturale, a diversităţii organismelor vegetale (silvice, de colină, acvatice, de pajişte, palustre, fitocenoze cultivate) şi obţinerea competenţelor praxiologice de lucru cu materialul vegetal în scopuri prevăzute de programa analitică – medicinale, cosmetice, aspect ecologic. Cunoaşterea plantelor în teren, a diversităţii şi abundenţei speciilor, oferă studenţilor o imagine reală despre necesitatea colectării raţionale a acestora şi ocrotirii naturii în ansamblu, evitării poluării mediului. Se obţine o bază de cunoştinţe pentru disciplinele din anul II – farmacognozia, fitoterapia, biodiversitatea. Catedra de Medicină preventivă şi ecologie dispune de un ierbar bogat, acumulat pe parcursul anilor, astfel, colectarea plantelor în scopuri didactice este foarte redusă. Există o maximă – „Natura ştie mai bine”. Acesta este un adevăr, însă există şi invazii, spre exemplu a buruienilor care, totuşi, ar trebui stârpite. SĂ ÎNVĂŢĂM, CE SĂ LĂSĂM ŞI CE SĂ STÂRPIM ÎN NATURĂ!


January 2012
M T W T F S S
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031